În ansamblul şcolilor din Maramureș, Şcoala Gimnazială ”Dimitire Cantemir” Baia Mare ocupă un loc aparte, fiind cea mai nouă, mai modernă şi mai impunătoare şcoală din judeţ. Ieşind din tiparele proiectelor standardizate ale celorlalte şcoli, clădirea se remarcă prin arhitectura sa deosebită, oferind imaginea unei construcţii impresionante.
În scurta sa istorie, școala noastră a reușit să se afirme și să facă parte din elita învățământului maramureșean prin performanțe și rezultate deosebite obținute de elevi și dascăli în procesul de educație.
ȘCOALA CANTEMIR – ȘCOALĂ PILOT!
În anul școlar 2023-2024, în Școala Gimnazială ‚Dimitrie Cantemir” din Baia Mare se va continua proiectul pilot „Săptămâna competențelor”. Ideea acestui proiect a venit dintr-o necesitate: vrem să oferim condiții egale de educație tuturor elevilor școlii.
De ce Săptămâna competențelor? Periodic, programul fiecărei clase va viza nivelul de atingere al celor 8 competențe cheie. În această săptămână elevii vor desfășura orele în afara școlii: la bibliotecă, la muzeu, la planetariu, în mediul online sau în alte situații de învățare.
TIPUL ŞCOLII:
Şcoală gimnazialǎ, învǎţǎmânt de zi cu predare în limba românǎ;
Şcoala funcţioneazǎ într-un singur schimb;
Provenienţa: mediu urban şi rural.
RESURSE UMANE:
Personal didactic format din 71 de cadre didactice:
- 25 de profesori învăţământ primar, din care:
– 16 cu gradul didactic I
– 5 cu gradul didactic II
– 3 cu definitivat
– 1 debutant - 46 de profesori, din care:
– 34 cu gradul didactic I
– 5 cu gradul didactic II
– 4 cu definitivat
– 3 debutanți
Personal didactic auxiliar format din:
– 2 secretari
– 1 bibliotecar
– 1 administrator de patrimoniu
– 1 administrator financiar
– 1 administrator de reţeaPersonal nedidactic format din :
– 7 posturi îngrijitor
– 1 muncitor de întreţinere
– 1 muncitor electrician
– 1 paznici
Personalul angajat, didactic şi nedidactic, îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime prevăzute de legile în vigoare.
RESURSE MATERIALE:
- 41 de săli de clasă moderne, dotate cu mobilier modular şi vestiare, calculatoare și videoproiectoare în fiecare sală de clasă;
- Laboratoare: fizică, chimie, biologie, informatică;
- 3 cabinete metodice;
- Centrul de Documentare și Informare;
- Cabinet consiliere școlară;
- Cabinet logopedic;
- Bibliotecă cu peste 10000 volume;
- Amfiteatru cu o capacitate de 300 locuri;
- Cabinet medical;
- Sală modernă de sport;
- Teren de sport cu gazon artificial şi nocturnă;
- Internet în toate spaţiile şcolare;
- Sistem antiefracție performant;
- Reţea de supraveghere video.
OFERTA EDUCAŢIONALĂ:
Ciclul primar:
- Clase cu program normal
- Programul ,,After school”
- Șah
- Dansuri populare și moderne, majorete
- Pictură
- Sport
Ciclul gimnazial:
- Clase cu program normal
- Limbi străine: engleză, franceză, germană
- Posibilitatea de a fi selectat în clase de excelenţă
- Cercuri artistice: muzică, pictură, dans popular, dans modern
- Cercuri sportive: fotbal, handbal, volei, baschet, tenis de masă, majorete
- Cercuri practice: handmade
REPARTIZAREA PE CLASE A ELEVILOR:
Clasa | Învăţător/Diriginte | Fete | Băieți | Total |
Preg. A | Ciugulin Mihaela | 8 | 15 | 23 |
Preg. B | Solomonean Oana | 8 | 14 | 22 |
Preg. C | Covaci Loredana | 11 | 12 | 23 |
Preg. D | Cozîltea-Sîrb Raluca | 9 | 14 | 23 |
Preg. E | Mureșan Elena | 11 | 12 | 23 |
Preg. F | Mihnea Maria | 10 | 13 | 23 |
I A | Cristian Costela | 11 | 10 | 21 |
I B | Strîmb Julieta | 8 | 13 | 21 |
I C | Feidi Florian | 10 | 14 | 24 |
I D | Ariciu Claudia | 11 | 12 | 23 |
I E | Enculescu Delia | 12 | 12 | 24 |
I F | Oşan Carlota | 11 | 13 | 24 |
II A | Thira Alina | 16 | 12 | 28 |
II B | Smical Monica | 14 | 14 | 28 |
II C | Chișe Viorelia | 15 | 10 | 25 |
II D | Filovici Cristiana | 14 | 14 | 28 |
II E | Csatlos Claudia | 15 | 12 | 27 |
III A | Bîrle Delia | 18 | 11 | 29 |
III B | Cosma Dana | 16 | 11 | 27 |
III C | Zubașcu Ioana | 11 | 14 | 25 |
III D | Lodin Elena | 10 | 16 | 26 |
IV A | Jurj Clara | 12 | 15 | 27 |
IV B | Teglaş Ancuţa | 14 | 17 | 31 |
IV C | Buda Voichiţa | 12 | 18 | 30 |
IV D | Deac Mariana | 10 | 16 | 26 |
Total PREG.-IV: | 297 | 334 | 631 |
V A | Szerasz Maria | 13 | 17 | 30 |
V B | Măzăreanu Georgiana | 17 | 13 | 30 |
V C | Șter Florin | 15 | 16 | 31 |
V D | Jucan Ramona | 9 | 18 | 27 |
VI A | Roatiş Florina | 18 | 13 | 31 |
VI B | Tămaş Alexandru | 12 | 15 | 27 |
VI C | Nastai Viorica | 12 | 13 | 25 |
VI D | Lupșe Iulian | 12 | 14 | 26 |
VII A | Hossu Călin | 13 | 18 | 31 |
VII B | Oșan Mirela | 13 | 19 | 32 |
VII C | Macovei Ana | 18 | 13 | 31 |
VII D | Coste Diana | 17 | 11 | 28 |
VIII A | Roman Laura | 15 | 15 | 30 |
VIII B | Sabău Monica | 18 | 11 | 29 |
VIII C | Indre Diana | 9 | 20 | 29 |
VIII D | Temle Dan | 14 | 15 | 29 |
Total V-VIII | 225 | 241 | 466 | |
Total I-VIII | 522 | 575 | 1097 |
PLAN ŞCOLARIZARE AN ŞCOLAR 2023-2024
Nivelul de învăţământ | Anul de studiu | Nr. clase | Nr. elevi | Din care | |
Fete | Băieţi | ||||
PRIMAR |
Clasa pregătitoare | 6 | 137 | 57 | 80 |
Clasa I | 6 | 137 | 63 | 74 | |
Clasa a II-a | 5 | 136 | 74 | 62 | |
Clasa a III-a | 4 | 107 | 55 | 52 | |
Clasa a IV-a | 4 | 114 | 48 | 66 | |
Total preg.-IV | 25 | 613 | 297 | 334 | |
GIMNAZIAL |
Clasa a V-a | 4 | 118 | 54 | 64 |
Clasa a VI-a | 4 | 109 | 54 | 55 | |
Clasa a VII-a | 4 | 122 | 61 | 61 | |
Clasa aVIII-a | 4 | 117 | 56 | 61 | |
Total V-VIII | 16 | 466 | 225 | 241 | |
Total preg.-VIII | 41 | 1097 | 522 | 575 |
Nr.crt. | DENUMIRE | TIP | CLASA | PROFESOR |
1 | ”Sănătate prin mișcare!” | EXTINDERE | Clasele a VIII-a A, B, C, D | Prof. Măzăreanu Georgiana Prof. Șter Florin Prof. Lupșe Iulian |
2 | ”Informatică și tic” | APROFUNDARE | Clasele a VII-a A, B, C, D | Prof. Oșan Mirela |
3 | ”SPEAK A LOT!” | APROFUNDARE | Clasele a VI-a A, B, C, D | Prof. Jucan Ramona Prof. Roman Laura Prof. Coste Diana Prof. Morar Ciprian |
4 | ”Desenul artistic” | APROFUNDARE | Clasa a V-a C | Prof. Temle Dan |
5 | ”Sănătate prin mișcare!” | EXTINDERE | Clasa a V-a C | Prof. Șter Florin |
6 | ”Mâini dibace” | EXTINDERE | Clasa a V-a D | Prof. Nedelea Daniela |
7 | ”Informatică și tic” | APROFUNDARE | Clasele a V-a A, B | Prof. Oșan Mirela Prof. Șandru Mirela |
ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE
- Revista ”Curcubeu”
- Parteneriate şi proiecte educaționale
- Corul Școlii Cantemir
- Serbări şcolare
- Serate şi carnavaluri
- Excursii tematice